Afisari ale paginii in 2017

''Planificarea nuntii pas cu pas''

Aceasta agenda a luat nastere acum 9 ani, cand am conceput-o pentru propria-mi  nunta. In decursul anilor, si-a modificat considerabil si de nenumarate ori, infatisarea si continutul. Dupa ce de-a lungul acestor ani am facut cateva caiete pentru organizarea nuntilor unor miresici, in urma ideilor, parerilor si sfaturilor primite, am hotarat sa schimb putin conceptul si sa fac acest organizator al nuntii mai complex si mai usor de folosit. Am modificat dimensiunile si din A4 am micsorat-o la A5, devenind astfel o agenda a mireselor implicate in nunta lor, care au nevoie de calm, rabdare si organizare, pe care o pot lua cu ele peste tot. M-am straduit sa o concep ca pe o viitoare amintire, utila in planificarea povestii perfecte. Fiecare agenda este personalizata, asa ca viitoarele mirese vor primi un obiect unic, care va fi parte din trairile si emotiile personale. Are 25 de capitole, in total, 163 de pagini. Am transformat paginile in buzunare pe care sa le folositi la pastrarea bonurilor, facturilor, contractelor... exista si buzunare speciale pentru invitatie, meniu si plicul de dar pe care le veti pastra ca mostra a unui vis implinit. Agendele sunt handmade asa ca nu vor iesi perfecte la modul absolut... Sunt facute insa cu multa munca, rabdare, pasiune si suflet, care se afla chiar si in acele mici imperfectiuni pe care le pot avea dandu-le astfel unicitate.
Cele 25 de capitole sunt marcate prin separatoare de diferite culori, laminate, pentru a ajunge rapid la capitolul de care aveti nevoie cand sunteti pe graba. Pentru asta mai aveti si doua semne de carte din snur.
La sfarsitul agendei veti gasi si... cateva pagini surpriza...
Foile sunt din hartie de 90 gr., unele color altele alb negru, iar capitolele sunt separate de pagini din carton de 170 gr. care contin citate. 
Imi puteti trimite tot ceea ce va defineste ca om, ca si cuplu... culori, tematici, fotografii, citate, povestioare, idei... sau ce mai credeti ca ar putea transforma agenda voastra intr-o amintire de neuitat!

Sper ca veti rade, veti plange de fericire, veti fi linistite si organizate cu aceasta agenda pe care am conceput-o cu tot dragul, transformand-o intr-o amintire care va elibera toate emotiile acestei perioade unice de cate ori o veti rasfoi.
Va doresc o nunta de vis si o viata de poveste... dragi viitoare mirese ce ati ajuns sa cititi aceste randuri...

Diana Stroescu


















































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu